Sfatul Inteleptilor

[cristina.vuscan]

Trăia demult un înţelept pe nume Hasen Said, despre care mersese vestea în toată lumea. Oamenii îl numeau Înţeleptul-între-înţelepţi. Şi cum pornise el prin lume, ajunsese într-o bună zi la curtea unui sultan, unde fu primit cu toată cinstea ce i se cuvenea.
Sultanul îl ospătă, îl găzdui, iar într-una din zile, îi spuse:
— Treburile ţării le conduc avînd lîngă mine întotdeauna Sfatul înţelepţilor. În Sfatul acesta am ales doisprezece oameni, despre care se spune că ar fi cei mai luminaţi la minte din întreaga ţară. Totuşi, prea -înţeleptule Hasen, n-ai putea să pui tu Sfatul la o asemenea încercare, pe care s-o poată dezlega numai dacă fiecare va dovedi o înţelepciune demnă de încrederea ce le-am arătat-o?
Hasen Said se gîndi puţin şi rosti:
— Bine, adună-ţi Sfatul.
Cînd întregul Sfat al înţelepţilor se strînse în sala tronului, Hasen li se adresă astfel:
— O, înţelepţilor, stăpînul nostru, Sultanul, v-a adunat aici ca să arătaţi întreaga strălucire a minţii voastre prea-luminate. Slugile au pus în faţa voastră cîte o cutie. Toate cutiile sînt la fel. în săculeţul acesta am douăsprezece pietre preţioase: unele sînt rubine, altele — smaralde. Eu o să vă rog ca fiecare dintre voi, pe rînd, să iasă o clipă din sală, iar în absenţa lui o să-i pun în cutie fie un rubin, fie un smarald.
Şi Hasen Said îl invită pe primul dintre înţelepţi să părăsească sala. Lui îi puse un rubin. Următorilor doi le puse cîte un smarald. Astfel, ieşiră unul după altul toţi înţelepţii, iar pietrele cele scumpe fură puse, una cîte una, în cutii. Cînd reveni în sală ultimul înţelept, Hasen le spuse:
— Fiecare dintre voi a văzut ce fel de piatră am pus în cutia celorlalţi, dar nici unul nu ştie ce se află în cutia lui. Dacă voi sînteţi cu adevărat înţelepţi, dacă ochii şi memoria nu vă înşeală, nimic nu vă va împiedica să îndepliniţi rugămintea mea: toţi cei în a căror cutie a fost pus un smarald, să ia cutiile şi să le pună la picioarele sultanului.
Aşa grăi înţeleptul-între-înţelepţi. Totuşi cei cărora li se adresase rămăseseră nemişcaţi la locurile lor. Sultanul se făcu roşu de mînie şi dădu poruncă să fie izgoniţi din palat toţi cei ce făceau parte din Sfatul înţelepţilor, dar Hasen, îl opri:
— Nu te pripi, măria ta. Şi eu aş fi făcut întocmai ca ei.
Peste zece minute Hasen li se adresă din nou înţelepţilor:
— Cel ce are în cutia lui un smarald, să aducă cutia cu Preţioasa piatră la picioarele sultanului!
Aceeaşi linişte, nimeni nu făcu nici măcar un gest. Hasen Said repetă invitaţia la fiecare zece minute, iar cînd se împlini un ceas de la prima rugăminte, o parte dintre înţelepţi se ridică şi aduse cutiile sultanului. Acesta le deschise - înăuntrul lor, numai smaralde. Ceru să vadă şi cutiile celor ce rămăseseră în locurile lor. Toţi aveau mumai rubine Şi trebuie să mai spunem că în tot acest timp nici unul dintre înţelepţi nu scosese o vorbă, nu întrebase nimic!
— O, măria ta, zise Hasen după ce se încheie încercarea, poţi fi mîndru! în Sfatul tău stau numai oameni demni să poarte titlul de înţelept.
Şi luîndu-şi rămas bun de la toţi, plecă pe drumul său.
Povestea se termină aici. Pe voi, însă, vă invit s-o continuaţi, arătînd cîte smaralde a pus Hasen Said în cutiile înţelepţilor.